5 modalităţi de cultivare a pepenilor galbeni şi verzi, indiferent de condiţiile climatice

Din cauza condiţiilor climatice din anumite regiuni, culturile de pepeni verzi şi galbeni nu dau roade aşa cum ne-am dori. Există însă culturi de fructe, dar și de legume care dau roade chiar şi în zonele mai reci.

TRUCUL NR 1: UN ÎNVELIȘ DUBLU

Aceasta este o metodă care vă ajută să semănaţi atât pepenii verzi cât și galbeni la o adâncime de 3-4 cm: distanţa ideală care trebuie să existe între pepenii verzi este de 1.5-2 m, iar între cei galbeni de 1-1.2 m. În fiecare groapă se pun cam 2-3 semințe. Pentru ca recolta să dea roade şi să aibă timp suficient să se coacă, semănarea se realizează în prima jumătate a lunii mai. Deoarece luna mai este una capricioasă, pentru a nu îngheţa culturile trebuie acoperite.

Pentru început culturile se acoperă cu sticle de plastic de 1l şi care să aibă fundul tăiat. În partea dinspre interior a sticlei se pune cât mai mult nisip, iar prin gura sticlei se toarnă apă caldă cam de 45-50°C. Mai apoi, cu o sticlă de 5l, căreia îi decupăm fundul, se acoperă prima sticlă.

În acest fel căldura se va menţine pe toată durata zilelor răcoroase.

După apariţia primei frunzuliţe, în groapă va ramâne un singur lăstar din cei trei. După ce au încolţit plantele trebuie udate cu apă multă şi se acoperă în continuare cu sticlele de 5 litri. Învelişul din plastic poate fi îndepărtat după mijlocul lunii iunie; acesta ajută la menţinerea căldurii în zilele răcoroase.

TRUCUL NR. 2: UN LOC PLIN CU SOARE

Unul din cele mai importante aspecte este ca pământul pe care se cultivă pepenii verzi şi cei galbeni să fie nisipos. Un alt aspect important este ca aceste culturi să aibă mult soare, iar de jur împrejurul lor să nu existe arbuşti.

Însă când încep să se coacă, fructele trebuie ţinute la umbră pentru a nu se opări. În zilele caniculare ele pot fi acoperite cu frunze de brusturi, dar şi cu ziare.

TRUCUL NR. 3: AŞEZAREA UNEI PLĂCUŢE SUB CULTURILE DE PEPENI

Din cauza vremii răcoroase şi a umidităţii, fructele şi lăstarii încep să putrezească. Ca să nu întâmpinaţi astfel de probleme, sub fiecare pepene se poate pune o plăcuţă sau o scândură pentru ca aceştia să nu stea pe pământul rece. La baza tulpinii este bine să puneţi câteva mâini de nisip.

TRUCUL NR. 4: IRIGAREA DIN LATERAL

Culturile de pepeni îşi iau apa din pământ deoarece rădăcinile lor intră adânc în pământ. Acolo unde pământul nu are apă suficientă, rădăcinile putrezesc. Ca să evităm o astfel de problemă, trebuie să obligăm rădăcinile să crească de-a latul prin irigarea acestora pe şanţurile care se sapă între rânduri.

Irigările sunt necesare doar în zilele caniculare. Ca să nu apară o crustă la suprafaţa pământului, a doua zi după ce culturile au fost udate, pământul trebuie afânat şi mulcit.

TRUCUL NR. 5: ÎNDEPĂRTAREA LĂSTARILOR

Dacă condițiile climatice nu sunt aşa cum ne-am dori, nu vom avea un număr mare de fructe. Tufele cu un număr mult prea mare de fructe vor consuma din resursele necesare întreţinerii recoltei şi ca să evităm o astfel de situaţie este bine să oprim cam 5-6 pepeni pe fiecare plantă.

La culturile de pepeni verzi, deoarece florile feminine se formează pe lăstarul principal, atunci lăstarii laterali trebuie tăiați. Insă, în cazul culturilor de pepeni galbeni, se taie lăstarul principal de deasupra frunzei a cincea sau a şasea. Prin folosirea acestei metode, la sfârşitul lui august veţi avea o recoltă bogată.

Să aveţi spor!

Loading...